avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 334 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Acordarea despagubirilor
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Acordarea despagubirilor

Revin cu o întrebare pe care am mai pus-o în anul 2010 referitoare la acordarea desbăgubirilor în cuantum de 5.000 de euro, despăgubiri acordate în baza OUG 62/2010. În anul 2009 tatăl meu a decedat, dar a avut emisă de către Casa Judeţeană de Pensii o Hotărâre pentru stabilirea drepturilor prevazute de Legea 309/2002, deoarece în perioada 1954-1957 a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii. Ulterior a fost emisă Decizia 1354/2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din OUG 62/2010. Mă interesează dacă se mai poate obţine această despăgubire, paşii pe care trebuie să-i urmez, iar în cazul în care această sumă nu mai poate fi obţinută dacă pot fi despăgubită ca moştenitor de către către statul român sub altă formă.
Cel mai recent răspuns: andreigrigoriu , moderator 10:23, 12 Octombrie 2011
Stimată doamnă,

În ceea ce privește despăgubirile arătate de către dvs, de fapt acestea au la bază Legea 221/2009.

Cum am mai scris pe acest forum, despăgubirile morale acordate în baza acestei legi nu mai sunt de actualitate.

Initial Legea 221 nu prevedea o limitare a lor, OUG 62 le-a micșorat cuantumul, DECIZIA nr.1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale - excepție invocată și de noi - a delcarat neconstituționale prevederile OUG 62, în principal pentru discriminare, iar Decizia nr.1354 din 20 octombrie 2010, coroborată cu Decizia Nr.1.360 din 21 octombrie 2010 a CCR
le-a abrogat de tot.

Dacă vă interesează acest spanac legislativ, aveți în continuare o sinteză a articolelor relevante:

A. prevederi initiale Lege 221
Art. 1. -(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat in data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in (...)
(3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 4. -(1) Persoanele condamnate penal in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decat cele prevazute la art. 1 alin. (2) pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al condamnarii lor, potrivit art. 1 alin. (3).
(2) Persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzator.
Art. 5. -(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara.

B. prevederile OUG 62 din 30 iunie 2010
Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;"

C. DECIZIA nr.1354 din 20 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.1 şi art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.62/2010
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.1 şi art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, şi constată că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale.

D. DECIZIA nr.1358 din 21 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009 precum și DECIZIA Nr.1.360 din 21 octombrie 2010 ( dosarele au fost conexate)
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul român, (...) şi constată că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.



Ce mai puteți cere:

* prejudiciul material de orice fel;
anumite proprietați confiscate, dar numai cele derivate din pedepse complementare celor penale, ori cazuri similare;




Ultima modificare: Miercuri, 12 Octombrie 2011
andreigrigoriu, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Urmasii etnicilor germani deportati in rusia andreeaely andreeaely Buna ziua De curand am aflat de legea 221/2009 si as dori sa aflu care sunt pasii de urmat pt obtinerea unor despagubiri si daca exista sanse de obtinere a ... (vezi toată discuția)
Legea 221/2009 annabela annabela Va rog sa ma informati ce se intampla cu legea 221/2009. Se mai judeca fondul ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale? Cum a motivat Curtea ... (vezi toată discuția)
Legea 221/2009 valentinu valentinu mai este valabil art.5 din legea 221/2009?am inteles ca s-a dat ordonanta de urgenta in anul 2010 prin care s-a abrogat acest aricol (vezi toată discuția)